Traind in lumea lui “Cesafac”?

14

”Când îi acuzi pe alții pentru nefericirea ta, e semn că ai nevoie de educație. Când te acuzi pe tine, e semn că abia ai început educația. Iar când nu mai acuzi pe nimeni, nici pe tine, nici pe alții, e semn că ți-ai desăvârșit educația”. (Epictet)

Bun regasit,

Pornind de la cateva discutii pe care le-am avut in acest inceput de an pot spune cu mana pe inima ca toate probleme noastre pot fi concentrate in doua randuri:

  • ce sa fac?
  • nu am timp.

Despre nu am timp vom vorbi altadata, astazi insa vreau sa iti vorbesc despre cesafac.

Indubitabil traim intr-o lume a libertatii totale, fiecare se simte pe deplin indreptatit sa faca ce vrea si cand vrea, si tocmai aceasta libertate ne zapaceste atat de tare incat de multe ori nici macar noi nu mai stim ce vrem.

Si translam aceasta nehotarare, teama in intrebarea “cesafac”. Si daca aceasta indecizie ar fi doar caracteristica tinerei generatii as intelege dar din pacate este o boala comuna noua tuturor.

Suntem pusi sa alegem intre o scoala si alta scoala (Maria are 6 ani), intre o profesie sau alta, intre a ne casatori sau a trai in concubinaj, intre a naste un copil sau nu, intre a avea curajul sa spui ceva sau a pleca capul.

Ne temem sa alegem si cred eu ca aceasta teama vine din incapacitatea noastra de a ne asuma raspunderea propriilor fapte si decizii.

Si suntem educati asa tocmai de societatea in care traim, care ne invata sa ne acoperim de hartii, de reguli si regulamente si cu ajutorul lor sa gasim mereu vinovati pe care sa dam vina.

Insa stiu ca viata noastra nu inseamna doar munca si contracte, ea inseamna in primul rand un tumult de sentimente, legaturi si sfasieri carora mereu trebuie sa le facem fata. Stiu ca un contract de munca nu te face automat cel mai bun angajat, dupa cum un certificat de casatorie nu iti garanteaza iubirea.

Si mai cred ca intrebarea fundamentala pe care trebuie sa ne-o punem in fiecare zi este: ce vrei sa faci cu viata ta dincolo de hartii, argumente, regrete.

Cu alte cuvinte in loc sa urasti si sa te consumi incet invata sa inveti din greseli, invata sa faci lucrurile diferit data viitoare, invata ca mereu viata iti ofera o a doua sansa si mai ales invata ca doar tu esti la carma propriei tale vieti si daca traiesti cu iluzia ca a-ti da puterea altcuiva, a lasa pe altul sa decida in locul tau, este mai bine, afla ca este doar o iluzie care pe termen lung se spulbera de fiecare data.

Nu-ti irosi viata intrebandu-i pe altii “cesafac” cand in adancul sufletului tau doar tu stii raspunsul corect.

Invata sa traiesti iertand mai mult si iubind deplin.

Pe curand,

rp_leo-foto-curs.jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *